Home » Istorie » Povestea navei Endurance, una dintre cele mai frumoase epave

Povestea navei Endurance, una dintre cele mai frumoase epave

Publicat: 30.04.2023

În fruntea unei expediții care a durat din 1907 până în 1909, celebrul explorator polar anglo-irlandez Sir Ernest Shackleton a eșuat în încercarea sa de a descoperi Polul Sud.

Aflat la o sută de mile distanță de obiectiv, Shackleton a ales siguranța oamenilor săi înaintea ego-ului, atunci când a fost nevoit să ia o decizie hotărâtoare: rezervele de hrană erau pe terminate și nu se mai justifica sub nicio formă continuarea expediției.

În 1911, exploratorul norvegian Roald Amundsen a primit distincția care îi scăpase lui Shackleton, dar cu toate acestea, trei ani mai târziu, Shackleton era din nou în sudul polar, vizând un fel de premiu de consolare: prima traversare a continentului antarctic.

Eșecul transformat în glorie

A eșuat și în această încercare, iar de data aceasta a fost un efort de salvare complex și periculos care, într-un final, i-a adus glorie și multă admirație.

Endurance, nava la bordul căreia se afla Shackleton, a fost prinsă de ghețarii din Marea Weddell, în apropiere de banchiza Larsen, plutind în derivă spre nord timp de 10 luni.

Cum au supraviețuit 28 de oameni după naufragiul din mijlocul ghețarilor?

Sub presiunea ghețarilor, vasul a cedat treptat, astfel că în octombrie 1915, echipajul de 28 de oameni a fost nevoit să debarce și să campeze într-o zonă de gheață stabilă, o lună mai târziu Endurance scufundându-se la o adâncime de peste 3000 de metri.

Toți membrii navei au reușit imposibilui și au supraviețuit, întorcându-se acasă, povestea lor fiind considerată una dintre cele mai spectaculoase supraviețuiri din istoria omenirii.

Endurance a fost găsită de Endurance22

După un salt considerabil peste timp, în 2019, un grup de aproximativ 100 de arheologi maritimi experți, avându-l pe Mensun Bound, specializat în epave de nave și lumi subacvatice pierdute, drept director de explorare al expediției, pornește în căutarea navei Endurance.

După aproape 100 de ani de la naufragiu, în martie 2022, epava navei care fusese strivită de ghețari și apoi dispărută în apele Oceanului Antarctic a fost găsită într-o stare bună, după cum aveau să confirme exploratorii care au reușit să-i dea de urmă, Bound declarând, la rândul său, că nava reprezintă cea mai frumoasă epavă din lemn pe care a văzut-o vreodată.

Cea mai frumoasă epavă

Într-un volum greu, legat în piele, sunt înregistrate de ani de zile toate persoanele și navele scufundate și dispărute. În „Lloyd’s List of Casualties”, numit și „Cartea daunelor” sau „Registrul accidentelor maritime” cum i se mai spune, apar date inclusiv despre nava Endurance a lui Sir Ernest Shackleton. Cartea are o scriere ornamentală, realizată într-un stil clasic, cu stilou și cerneală, și datează de aproape 250 de ani.

„Lloyd’s List of Casualties” este o carte de referință cuprinzătoare care oferă informații despre accidentele și evenimentele maritime din întreaga lume. Fie că este vorba despre avarii, pierderi sau alte incidente în care au fost implicate navele, fie informații despre proprietarii, operatorii și asigurătorii acestora. Cartea este o resursă importantă pentru industria navală, oferind date și informații care pot fi utilizate pentru a fundamenta strategiile de gestionare a riscurilor și deciziile de subscriere a asigurărilor. Este actualizată periodic și este utilizată pe scară largă de asigurătorii, brokerii și companiile de transport maritim.

Primele informații despre Endurance scrise într-un registru vechi de 250 de ani

„Lloyd’s List of Casualties” are o istorie îndelungată, datând din secolul al XVIII-lea. Prima ediție a fost publicată în 1734 și includea informații despre mișcările, sosirile și plecările navelor, dar în timp registrul a ajuns să includă în paginile sale și informații despre accidentele și incidentele maritime.

În anul în care Endurance s-a scufundat lipsește înregistrarea datelor, informațiile apărând în anul următor incidentului, adică în 1916, și asta pentru că veștile despre scufundarea vasului au ajuns cu întârziere în Marea Britanie. Lui Shackleton i-au trebuit luni de zile pentru a ajunge într-un loc în care să poată da alarma și să telegrafieze la Londra, informând despre situația în care se afla și povestind în detalii firul întâmplării.

Dar cei care au studiat cazul Endurance și înregistrarea acestuia în „Cartea daunelor” semnalează o serie de erori. Inclusiv data scufundării este scrisă greșit, corectată și rescrisă.

„Aceste erori sunt, probabil, rezultatul unor interpretări greșite ale telegramelor și chiar a unor greșeli făcute de Shackleton însuși în timp ce comunica cu Chronicle, publicația care deținea exclusivitatea asupra relatărilor despre expediția Endurance”.

De asemenea, din registru lipsește o informație importantă. Și anume, chestiunea asigurării. Endurance a fost asigurată de banca Lloyd’s pentru suma de 15.000 de lire sterline, devenind prima navă care a intrat în „zona de gheață” a Antarcticii și care a avut o poliță de asigurare pe piața londoneză. Informația aceasta este de top, s-ar spune, deoarece dictează cine ar putea fi proprietarul epavei până în prezent și ce s-ar putea întâmpla cu ea în viitor. Dar, conform bbc.com, atunci când asigurătorii stabilesc o pierdere totală, ei sunt cei care pot prelua proprietatea unei nave, chiar dacă aceasta se află pe fundul oceanului, ceea ce ei refuză să facă, deoarece nu-și doresc să devină responsabili pentru o epavă care ar putea provoca ulterior poluare.

David Mearns, cercetător marin și oceanograf, specializat în operațiuni de căutare și recuperare în ape de mare adâncime, a stabilit că așa a fost și în cazul vasului lui Shackleton. Ceea ce înseamnă că în 2023, proprietatea asupra Endurance aparține urmașilor exploratorului – nepoata sa Alexandra (Zaz) și nepotul Nicholas, amândoi declarând că vor ca nava să rămână în stadiul în care este.

„Nimeni nu va scotoci în ea. Sunt foarte fericită și accept să se facă fotografii acolo, dar nu doresc ca nava să fie deranjată, scormonită și atinsă. Să o lăsăm așa cum este”. (Alexandra, pentru BBC News)

Bârnele căzute ale epavei Endurance, declarate monument istoric

În momentul de față, bârnele căzute ale epavei Endurance sunt declarate monument istoric, beneficiind de o anumită protecție în cadrul Tratatului Antarcticii. (Tratatul Antarcticii a intrat în vigoare în 1961 fiind semnat în total de 47 de țări și face din Antarctica o rezervație științifică, stabilind libertatea de cercetare științifică și interzicând activitățile militare pe continent).

Însă conducerea UK Antarctic Heritage Trust (UKAHT) ia măsuri pentru ca obiectele de pe vasul Endurance să fie scoase la suprafață și să devină o destinație turistică, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Titanicului. Astfel, soarta Endurance este încă neclară.

Sursa:

https://www.bbc.com/news/science-environment-64818864

Vă mai recomandăm să citiți și:

Povestea extraordinară a epopeii legendarului explorator Shackleton cu nava scufundată Endurance

Epava navei Endurance a legendarului explorator Sir Ernest Shackleton a fost găsită

USS Albacore, un submarin dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost găsit după 70 de ani

Epava unui „submarin experimental” construit de un „milionar excentric” a fost găsită

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin